Se auzea doar vantul, suierand printre corabiile goale
Marea era
furioasa
Prin stropi de
argint isi cerea nemurirea
Din departari, se
aude un cantec...
Tanguit de stele,
rostit in cuvinte
Cu sirene moarte
si pirati nebuni
Cernit in lumina
zamislirii sale
In marea tacuta,
uitata de timp
E cantat in
lacrimi, e creat in soapte
Imn de aroganta,
nascut din fior
Pustiit de dorul
de singuratate
Gol etern si
palid, indoliat amor
E creat in
ganduri de lumina alba
Cu versuri
sihastre, aprinse de dor
Se sfarseste
straniu, plutind peste ape
Cu un tipat jalnic, ascutit, de mort
Superba poezia! Fantastice trairile! Cat de apasatoare nemurirea marii sau nemurirea muntilor si cat de fericita evadarea in conditia umana muritoare! Sunt miscat de profunzime
RăspundețiȘtergere